Dacă îți vin în gând acum fraze precum: păi să am o familie frumoasă, să am o casă, să am sănătate, să am o carieră/job bune, să am venituri care să îmi asigure…..
Permite-mi să-ti spun că așa am crezut și eu acum aproape 10 ani. Și am greșit. Atunci, aveam 27 de ani, nu bifam multe dintre cele de mai sus, dar mă simțeam bine, chiar foarte bine.
De pe la 27 de ani am ajuns să “bifez” (cu inima deschisă) tot din listă și așteptam să mă simt și mai bine. Împlinită, cum s-ar spune. Insa, împlinirea întârzia să apară.
Criza a apărut după ce am născut. Până atunci, deși le bifam pe celelalte, îmi spuneam: când o să fiu mamă, atunci sigur mă voi simți împlinită.
M-am simțit împlinită după ce am născut? NU. M-am simțit și mai rău.Era ceva ce îmi dădea cu virgulă….Aveam tot ce mi-am dorit, iar eu nu eram fericită…
Atunci, am revenit pe drumul meu,acela de autocunoaștere, pentru a descoperi ce îmi lipsește de fapt, pentru a mă simți împlinită.
Și am pornit cu întrebarea : “Ce aveam eu totuși la 25-27 de ani, când eram bine și mă simțeam mai împlinită?”
Păi aveam mult mai multă încredere în mine și acceptare. Îmi permiteam să FIU, să mă descopăr si să trăiesc așa. Le obținusem pe toate până atunci, tocmai pentru că nu le primisem în copilărie de la familie și așa am învățat cum să mi le “ofer” singură. Din nevoia mea de acceptare, învățasem să mă accept. Cu bune și “rele”
Când m-am întors la mine, am observat că pe măsură ce bifam din lista de mai sus, începeam să mă abat de la cine sunt
EU.Practic, după ce ajunsesem să bifez tot, imi lipseam eu ca ÎNTREG. Și ce îmi lipsea mai precis erau părțile, pe care acum le consideram “negative” (Acum că sunt soție trebuie să…nu se mai cade să…, acum că sunt mama trebuie să ….nu se mai cade să….).
Și tot ce aveam eu ca “trăsături/ganduri/planuri”( nimic imoral sau nedemn)și nu făceau din mine o soție bună, familista, o mamă exemplară (conform credințelor preluate) etc., încercam să le ignor/sterg.
Și ca să înțelegi mai bine, gândește-te la o zi. Ea este întreaga atunci când iei în calcul și accepți și partea luminată cu soare, dar și partea de întuneric, cu lună și stele.
Precum o zi, suntem și noi, iar eu voiam să fiu numai lumina și soare. Eram o zi întreaga? Nu! Îmi lipsea întunericul cu luna și stelele, de care aveam nevoie în primul rând pentru a fi o ZI întreaga. Ziua ne este folositoare și ne aduce bine, tocmai datorită dualitatii: lumina și întuneric.
Mă simt împlinită acum? Da, m-am întors ACASĂ. Nu a fost un drum de reîntoarcere scurt, pentru că nu am avut ghidaj.
Acum doar “șlefuiesc” acest întreg și pot să aduc bine și iubire și celorlalți (familie, prieteni, oameni cu care lucrez) tocmai pentru că mă accept și mă iubesc pe mine.
Așa am înțeles, că tot ce e în lista de sus, nu vine să ne întregească, pentru că nu fac parte din puzzle-ul întregului nostru, ci doar amplifică sentimentele și plinul din interior.
Ai bifat și tu multe din listă și nu te simți împlinit/ă?
Acum că ai citit mărturisirea mea, te rog să te gândești dacă nu cumva ai făcut ca mine….
Sunt aici dacă vrei să te întorci la tine.
P.S: Este mult de scris pe subiectul acesta și în timp ce scriam mi-a venit următoarea idee: Să fac un
webinar gratuit cu acest subiect? Dacă ți se pare o idee bună, spune-mi te rog (prin email, mesaj, comentariu), și mă apuc de treabă.
Te îmbrățișez,
