Diferențe neacceptate sau conflicte?

Călătoria noastră a ajuns la partea dinamică. Dacă aveai impresia că energia ta se pierdea în comunicarea defectuoasă dintr-un conflict, permite-mi să îți spun că nu e chiar așa. 

Energia se consumă cel mai mult în interiorul tău. Acolo se dau adevaratele “lupte”. Ringul nu este în discuțiile în contradictoriu, ci este în mintea ta. Acolo rulezi atât de multe gânduri, încât uneori ești deja obosit, înainte de conflictul verbal cu pricina. Mai mult, conflictul interior continuă în mintea ta și după ce conflictul cu celălalt/ceilalți s-a încheiat. 

De ce se întâmplă așa? Pentru că de cele mai multe ori negociezi cu tine relația cu celălalt. 

Și poți să rulezi în minte: 

-Oare el are dreptate?

-Nu înțeleg cum vede el așa lucrurile. Ce fac greșit?

-Cum să-l fac să vadă lucrurile cum sunt? Ca știu ca eu am dreptate. N-are cum sa fie cum spune el

-Cred ca las și de data asta lucrurile așa cum spune el, dar e ultima dată. M-am săturat să tot las de la mine

-Offf! Am zis ca nu mai las de la mine, dar n-am cu cine. Atât îl duce pe el capul. O să vadă el într-o zi.

Aș putea să continui lista cu gândurile până …. dar nu are rost. Te-ai prins. Tu negociezi cu tine așa: Eu sau relația cu x? 

Din păcate, se întâmplă adesea să crezi că dacă “lași” de la tine dizolvi conflictul. 

Pare că nu mai ești în conflict cu persoana cealaltă, însă ai RĂMAS în conflict cu TINE. 

De ce se întâmplă asta? Aici ai continuarea: 

Pentru că de dragul relației, nu îți respecți valorile, principiile, prioritățile. Și e paradoxal ce se întâmplă, pentru că tu pornești discuția împunându-i celuilalt credințele, valorile și principiile tale. 

De partea cealaltă, îți sunt impuse valorile, credințele și principiile celuilalt. 

Bang! Sunteți în CONFLICT. 

De fapt, atunci se văd diferențele dintre voi. Și sigur știi ca nu există doi oameni la fel. 

Dar hai să îți spun perspectiva mea: Dacă nu ar fi celălalt care să îți apese butoanele, ai rătăci și acum pe drumul descoperirii tale. 

Avem nevoie de relații, tocmai pentru a ne cunoaște și a ne respecta valorile. 

Aceasta este introducerea pentru următoarele cauze ale conflictelor : diferențe de valori, credințe, principii. 

Este necesar să-ți dai voie să vezi și această perspectivă, pentru a-ți putea asuma CINE ești tu și pentru a-i permite celuilalt să fie cum e el. Să scapi de falsa impresie că atunci când vei reuși să-l schimbi pe celălalt, ție îți va fi mai bine. 

Nu poți să schimbi pe nimeni, în afară de tine. 

Nu ai control decât asupra ta. 

Cum faci să recunoști, accepți și să transformi aceste diferențe în punți între tine și celălalt, afli zilele viitoare. 

Rămâi cu mine în călătoria “De la Conflict la Conectare”,

Cu prețuire, 

ghidul tău 

Cota

Lasă un Răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Your Bag
Shop cart Your Bag is Empty